Inspectarea deformărilor piciorului
Presiunea tălpii piciorului excesivă sau anormală,
rezultată dintr-o mobilitate articulară limitată, adesea
combinată cu deformări ale piciorului, este o cauză
subiacentă comună a ulcerului piciorului diabetic la
persoanele care suferă de neuropatie.


Deformări frecvente ale piciorului:
• Capete metatarsiene proeminente;
• Deformări de tip: “degete în gheară”, “degete în ciocan”,
“piciorul scobit“ sau “piciorul Charcot“;
• Hallux valgus (monturi), hallux rigidus (degetul mare
rigid);
Pacienții dezvoltă, de asemenea, un mers atipic. Acest lucru
poate duce la formarea de calusuri, care cresc presiunea
anormală a piciorului și pot provoca hemoragii subcutanate,
inclusiv ulcere. De cele mai multe ori pacientul continuă să
meargă pe piciorul afectat, crescând riscul unor probleme
suplimentare.

Piciorul Charcot
Piciorul Charcot – Osteoartropatia Neuropatică Evolutivă
– este o afecțiune care alterează oasele, articulațiile și
țesuturile moi ale piciorului și a gleznei. În stadiul acut,
apare inflamația și reabsorbția osoasă, care slăbește osul.
Următoarea etapă, implică căderea arcadei piciorului și
poate dezvolta deformarea de tip „rocker-bottom”.
Tratamentul precoce poate ajuta la stoparea reabsorbției
osoase și vindecărea afecțiunii.


Rezultatele clinice tipice pot include:
- Picior umflat, cald și adesea însoțit de pete roșii;
- Durere sau disconfort ușor până la moderat;
- Inflamație locală acută;
- Clasica deformare a piciorului „rocker-bottom” este o
etapă târzie a simptomului;
- Diferențe de temperatură de câteva grade, între corp și
membrele inferioare;
- Fluxul sanguin arterial este redus sau exagerat în membrele
inferioare;
- Palparea pulsului la nivelul arterei pedioase și tibiale
posterioară;
- Pacienții cu deformări cronice pot dezvolta ischemie,
care pun în pericol membrele inferioare.

Constatările clinice arată ca afecțiunea “Piciorul Charcot“ poate
să fie interpretată greșit, fiindcă este asemănătoare cu celulita,
tromboza venoasă profundă sau guta acută. Radiografia și alte
tehnici imagistice pot detecta modificările subtile în
concordanță cu “Piciorul Charcot“.

Testarea pierderii senzației la nivel local
Există două teste simple pentru neuropatia periferică:
• Monofilamentul de 10g este utilizat pentru a detecta
prezența neuropatiei senzoriale. Ar trebui aplicat în diferite
locuri de-a lungul tălpii piciorului, pe zonele sănătoase, care
nu prezintă ulcerații.
• Diapazonul - standard 128Hz - este folosit pentru a testa
capacitatea de a simți vibrațiile. Un biotensiometru este un
dispozitiv care eliberează vibrații stimulatorii măsurabile și
ajută la evaluarea percepției vibrațiilor.
Alte metode de depistare pentru neuropatia periferică
diabetică sunt: testarea reflexului gleznei, testarea pinprick,
testarea senzorială la atingere ușoară (testul tactil Ipswich)
sau un dispozitiv senzorial specific pentru presiune.
Un test pentru diferențierea temperaturii se poate face, de
exemplu, cu o examinare Tip-therm.
Pierderea senzației la nivel local este o componentă majoră a
aproape tuturor ulcerațiilor piciorului diabetic și este asociată
cu creșterea de până la șapte ori a riscului de ulcerație.

Testarea vasculară și a nivelului de oxigenare
• Palparea pulsurilor periferice: femurale, poplitee și fața dorsală a piciorului (artera pedioasă). Absența ambelor pulsuri ale piciorului este un indicator al bolii vasculare.    • Se poate utiliza ecografia Doppler și indicele de presiune
brahial al gleznei. În cazul în care indicele de presiune
brahial al gleznei are valori de 1.3 sau mai mari, ar trebui
efectuate teste suplimentare (de exemplu, indicele
degetului-brahial) sau evaluarea vasculară.
• Observarea decolorării sau reumplerea vaselor de sânge,
într-un timp mai mare de cinci secunde, poate indica o
circulație sanguină slabă.
• Măsurarea oxigenării țesuturilor în apropierea plăgii se
face prin oximetrie transcutanată sau cu imagistică
hiperspectrală medicală . Oxigenul are un rol crucial în
vindecarea rănilor, el generază energia suplimentară
necesară pentru vindecarea țesuturilor deteriorate,
reducerea granulării și creșterea rezistenței împotriva
infecțiilor. De asemenea, s-a dovedit că oxigenul ținut
constant la locul plăgii este vital pentru pacienții cu răni
care nu se vindecă. Prin urmare, trebuie luat în considerare
tratamentul cu oxigenoterapie topică sau oxigenoterapie
hiperbară. Oximetria transcutanată poate servi ca un
instrument clinic util pentru gestionarea plăgilor și este cel
mai bun surogat aprobat în prezent pentru măsurarea
nivelurilor de oxigen în ulcerațiile piciorului.
• În cazul în care se suspectează probleme vasculare sau
reducerea aportului de sânge, pacientul trebuie trimis
pentru evaluarea vasculară de specialitate.